Textul de mai jos este un răspuns direct la podcastul ăsta.
++++++++++++++++++++++++++++
Marile companii de comics pan-americane au făcut eforturi titanice reformând, reinventând și redezgropând supereroi, într-o încercare semi-reușită de a salva munca Epocii de Aur, transformând-o într-un limbaj matur și funcțional.
Problema principală este incapacitatea autorilor de a trage o linie, de a lua o decizie curajoasă, transformatoare, care să educe noile generații de autori. [Multe] bedeuri din America au rămas un produs dependent de editură și astfel nu au reușit să devină produse artistice în care primează mâna celui ce „tatuează” hârtia, cum se întâmplă la Paul Pope sau Frank Miller*. Ori asta îi imaturizează** pe cei care produc și consumă material supereroic la Marvel, Dc, Image, TopCow, Valiant etc. Lucru care, înainte de a fi bun sau rău*** e în ton cu ceea ce oricum se întamplă în lume, mai ales în lumea „civilizată”. Iar dacă e să desfacem problema binelui și a răului, înainte de a ne da seama că ăsta e exact tipul de gândire la care Moore face referire, trebuie să luăm în calcul puteri care depășesc spectrul benzii desenate și să mergem la macro-maxim. Abia atunci ajungem ]n inima problemei pe care Alan Moore o expune cu așa gesturi de mare lejeritate, însă pe un ton grav. Eu am să evit a discuta sâmburele problemei, întrucât eu doar am dorit să îndrept privirea spre adevăratul subiect, care după cum își dă seama tot cititorul, este cât se poate de departe de domeniul de interes al consumatorului amator de țâșeasnă, la orice oră din zi. Dacă sunt însă printre voi amatori de științifico-fantastic și teorii conspiraționiste poate facem un cenaclu.
++++++++++++++++++++++++++++++
*Acolo unde scrie și ilustrează
**Sigur există cuvantu´ ăsta
***Aici fac referire directă la cuvântul folosit de mag: „catastrofă”
2 comments
Se aglomerează aici multe premise care nu-s tocmai corecte. Nu văd de ce aspectul colaborativ e din start inferior sau infantilizant. Sunt numeroase benzi independente (realizate în colaborare sau cu un singur autor) care-s fix același lucru ca cele de la marile edituri.
Nu știu dacă am fost suficient de clar. Fundamental aș fi de acord cu ce zice Moore, dar fiindcă nu-și ține în frâu nervii pe Marvel și DC își slăbește retorica.
Author
Nu stiu ce e superior, dar e limpede că efectul e cel menționat. Colaborările au problema compromisului ca numitor comun. Ori când vine vorba de ficțiune numitorul comun e „dream within a dream”, astfel că oamenii se simt nevoiți să argumenteze ficțiune cu ficțiune. Un joc periculos. Treaba asta nu se întampla atat de mult în anii ’60 la marvel când eroii erau scoși din burtă, creați pe moment, dar se întâmplă acum când invențile de atunci sunt considerate revelații(ex: care e consistența pânzei de păianjen a lui Spiderman? Răspunsul corect e că nu există pânza, că e doar o invenție). În anii 60 oamnii mai recunoșteau că ficțiunea e ficțiune, ori azi asta se întamplă mai greu. Repet, superior, inferior, asta să decidă Batman, dar efectul e limpede. Și da Moore e foarte enervant, chiar și când NU vorbește de comicsuri.