RELATII ROMANO-CEHE IN COMIXURI

 

 

 

“Mickey pe Dunăre” este un comix despre nişte cehi care încearcă să scape cu viaţă de pe litoralul românesc culminant şi să participe la revolta cehoslovacă din 1968.

“Aripi de Oţel” este un comix despre un pilot ceh din al doilea război mondial care încearcă să ajungă în Cehia după ce se prăbuşeşte catastrofal pe teritoriul românesc.

“Karel Liman #arhitect” este un comix despre o fată care se plimbă printr-un castel sclifosit sufocat de familişti duşi, dar are imaginaţie cu care să se scape de drama implicită a chinului turistic la care este supusă de circumstanţe.

“Dolky-n trei straie” este un comix despre două fete în general pe MDMA care se plimbă prin satele ceheşti din banatul românesc în căutarea gogoşilor perfecte.

“Piatra Sângelui” este un comix despre un batalion de soldaţi cehi pe ciuperci, care încearcă să se retragă din Banatul românesc sub ameninţarea armatelor otomane, prin 1788.

 

 

comicsuri – Aşa, o să avem o conversaţie pe tema asta – pe astea cinci cărţi. Li se zice şi romane grafice, dar noi o să ne referim la ele prin termenul de comix – aşa e politica siteului. Toată lumea de acord?

nicu – De acord.

angela – De acord.

costi – De acord, dar cu o menţiune: nu îmi place să iau ordine, am fost hipiot în liceu. Te sparg.

comicsuri – În fine.

nicu – Iar ai venit prăjit?

costi – Nu, cred că am băut bere expirată “csiki sor” azi-noapte. Era dulce, mă cam doare capu’.

comicsuri – Bun… Acum că am trecut peste amabilităţile de bază, primul lucru pe care vreau să îl ştiu de la voi este, ce părere aveţi despre faza asta cu relaţiile româno-cehe în bandă desenată? Eu zic să luăm fiecare comix în parte şi să ne uităm un pic la cum se raportează fiecare la tema colecţiei.

costi – Mi se pare că-n toate comixurile din colecţie este vorba mai mult despre relaţii micro, interumane. Fraza asta nefericită e un fel de proteză sau o mască politică peste faţa comixurilor. În comixuri sunt prezentate personaje, persoane normale care interacţionează liber, nu în calitate de funcţionari ai unor instituţii de stat. Dacă bagi un picior bun în gips, toată lumea o să vadă că eşti dus pe pulă.

angela – Pe mine mă apucă râsul de fiecare dată când citesc expresia asta. E o tâmpenie, sincer. Adică să zicem că eu sunt un personaj într-o carte, şi una dintre trăsăturile mele este să fiu cetăţean al unei anumite ţări, să zicem Noua Zeelandă. Când intru în contact cu un alt personaj care are printre trăsăturile sale şi pe aceea de a fi cetăţean al Guamului: înseamnă că între mine şi el are loc o relaţie neozeelandez-guamă? Adică ce e aia?

nicu – Mă, e clar că nu poţi să construieşti o poveste mişto, o chestie în care să se implice emoţional cineva, cu relaţii româno-whatever ca punct central. Cred că numele colecţiei, dacă era nevoie de unul în mod obligatoriu, putea să fie ceva de genu: cehi în românia, sau românia cehilor sau ceva mai soft pe linia asta.

angela – Dar îţi dai seama că şi variantele astea sunt penale? Şi put la fel de tare a politică…

nicu- În pula mea, toată faza e sub patronajul Amabasadei Cehiei – e aberant să credem că ar putea exista cumva colecţia asta fără glazură de cacao.

costi – Eşti atât de inspirat azi!

angela – Hai mă, să nu începem iar cu puli în sus şi puli în jos… nu puteţi să fiţi şi voi mai calmi măcar două ore – două ore futute, şi gata.

comicsuri – Ok, nu vă place numele. Nu vă place unghiul “politic”, cum îi ziceţi voi. Dar e clar că cehi şi români interacţionează în fiecare comix. Cum vedeţi raportul ăsta… adică ce părere aveţi despre cum e ilustrat? angela, vrei să începi tu cu “Mickey pe Dunăre”?

angela- În Mickey îmi place că e prezentat cumva tot aparatul ăsta al litoralului românesc de la sfârşitul anilor ‘60. Se simte un pic anvergura procesului de modernizare şi popularizare a vacanţelor la mare. Şi turiştii străini sunt evident prezenţi.. adică despre nişte turişti străini este comixu’. Dar cam puţină bişniţă – unul dintre fenomenele centrale ale litoralului românesc ca loc de schimb, ca piaţă de desfacere pentru tot felul de produse străine. Litoralul era un fel de târg de gherilă… Nu ştiu exact dacă în ’68 luase anvergură, dar exista. Trebuie să mă mai interesez.

nicu – Eu vreau să mă bag pe “Dolky-n trei straie”, fiindcă acolo tripu’ ăsta de înfrăţire “reală” este cel mai puternic… cu două fete care se duc să afle chestii super-mainstream despre minoritatea cehească din România. Totul este programat: una dintre fete – Petra – funcţionează ca un ghid/insider pentru cealaltă fată (Ileana) şi implicit pentru cititor. Cartea asta e un pliant turistic foarte muncit, cred că cel mai muncit pliant din istoria turismului românesc!

costi – Mamă, da’ îţi place să scoţi aberaţii din astea superlative cu o sută la oră! Mai calmează-te…

angela – Mh-hm… aşa cum ai scos-o şi pe aia cu “După Gratii” – cel mai bine desenat comix românesc… mă laşi… Înţeleg că e vară, dar îţi place să şi exagerezi, cred, doar ca să enervezi oamenii. Spre exemplu, Dolky e de un trilion de ori mai fain desenată decât asta cu puşcăriaşii.

costi – Are chestii mişto şi “După Gratii” – este mult mai inventivă cu regia…

nicu – E bestială, şi îmi bag pula.

comicsuri – Ha, râd. Şi acum, cine vrea “Aripi de Oţel”?

costi – “Aripi de Oţel” e un fel de “Top Gun”, iar când piloţii se prăbuşesc în România, nu au cum să nu dea peste cel mai enervant clişeu al României interbelice – prostituatele mişto. Eu l-aş fi convocat şi pe alexandru-paleologu-student pe acolo, cu pula fluturând într-un nor de after-shave indian şi cu părul îmbibat în ulei de nucă. Evident că, până la urmă, scenariul puritan nu poate admite intromisiunea. Prostituata este copleşită de instinctele materne şi se duce să le cumpere piloţilor rătăciţi o grămadă de mâncare. În condiţii de război, nu vreau să mă gândesc la ce a trebuit să facă pentru mâncarea aia!

comicsuri – Ca să înţeleg, nu îţi convin relaţiile ceho-române cu piloţi?

angela – Mie mi s-a apărut amuzant comixul. E un comix cu intenţii bune – nu cred că femeile sunt în mod intenţionat înfăţişate într-o lumină nefavorabilă, dacă luăm comixul per ansamblu.

comicsuri – Ai zis comix de trei ori într-o singură intervenţie, eşti extraordinară.

angela – Îmi plac comixurile. Am făcut o pasiune.

nicu – Cred că personajele din “Aripi de Oţel” încercă cel mai tare să fie cool. Dintre toate comixurile, doar aici am simţit feelingu ăsta. Dacă pui la socoateală şi cadrul ăla care e desprins din Armaggedon(1998), te caci pe tine.

costi – Piloţii ăia încearcă prea tare să fie Colţii Leilor Domnind Peste Divin. Cred că îi iese de vreo două ori, dar comixu stă într-un registru prea restrâns. Totul este prea controlat şi prea politicos.

angela – Uite că în “Aripi de Oţel” ai măcar câteva femei… Cealaltă bandă de război, “Piatra Sângelui” e un cock-fest neruşinat, ca să zic aşa.

costi – Parcă e o ţigancă pe la început. Dar nu se pune. Totuşi, tipa aia, Baruska, chiar dacă nu apare deloc în comix, are o funcţie importantă.

comicsuri – În “Karel Liman #arhitect”, o fată cu internet pe mobil vizitează Peleşul, şi porneşte un topic viral, destul de RT, despre castel şi despre arhitectul ceh care l-a extins. Cum e relaţia asta româno-cehă, dacă e?

nicu – Dacă te înţeleg bine, poţi adopta o poziţie minimalistă şi să zici: dacă un arhitect ceh lucrează pentru un bogătan de origine germană, pe un teren din interiorul României, poate fi vorba despre o relaţie româno-cehă? Eu zic că este totuşi vorba despre regele românilor, iar banii probabil au venit tot de la români, aşa că eu zic că da, avem relaţii româno-cehe. Şi într-o formă chiar pură, aş putea spune.

comicsuri- Adică?

nicu- Atunci când coroana românească angajează un ceh pe postul de arhitect al casei regale, asta intră în categoria relaţiilor româno-cehe. Adică omul ăsta era un funcţionar al statului român în forma în care se afla atunci. Iar comixu’ ăsta documentează această relaţie, într-un fel simpatic pentru utilizatorii de social media(aproape toată lumea).

costi – Privind în perspectivă treaba asta cu Peleşul, românii azi îl văd ca pe un monument istoric al poporului român, şi mai intră în calcul aici şi un mix monarho-naţionalist. Dacă eşti monarhist, o să îţi placă comixu cu Karel Liman. Monarhia are nevoie de splendoare materială, fiindcă altfel de splendoare nu există. Peleşul joacă astăzi rolul de simbol monarhist, sau de simbol al unei Românii idealizate, chiar dacă e tabloidizat şi consumat prin sute de mii de selfiuri. Comixu’ nu face decât să sublinieze treaba asta, cu talent.

comicsuri – Acum, “Piatra Sângelui” ne arată români şi cehi luptând împreună împotriva Imperiului Otoman. Relaţii puternice în comixu’ ăsta.

angela – Da, teoretic. Mie mi se pare că este vorba despre un imperiu care obligă nişte populaţii cucerite să lupte împotriva altui imperiu(a cărui armată este compusă tot din populaţii cucerite). Deci mi se pare cam deprimant subiectul.

nicu – Dacă urmează să ne legăm de politică în fiecare comix, o să intrăm la sigur în depresie…

comicsuri – Hai s-o lăsăm mai moale cu stângismele astea de tineri urbani creativi sau copywriteri de teorie critica… mie mi-ar face multă plăcere dacă aţi putea să vă concentraţi pe comixuri în sine. Se poate, pliz?

nicu – Deci vrei să vorbim despre ele ca opere de artă?

costi – Hai să începem cu coperţile, că eu le detest total frate…

nicu – Pe bune? Că nu sunt aşa rele. Adică nu sunt catastrofale, mă simţi?

costi – Ce?

angela – Mă, eu sunt de acord cu costică la faza asta.. Coperţile astea, aşa, cu multe linii drepte şi mult Illustrator… nu prea ajută cărţile în librărie. Seriously, nimic de pe copertă nu îmi zice că în cartea asta e bandă desenată. Poate doar dacă mă uit cu atenţie la textul ăla de 8 care zice asta. Da’ pe bune acum…

costi – Prea mult Illustrator? Lasă asta. Mă doare în cur ce programe foloseşti, sau whatever, da’ eu mă refer la concepţia coperţilor, care nu e okey, nu e okey.

nicu – Deci nu îţi place ţie, deci e un căcat? Foarte interesant. Şi matur. Nici mie nu îmi plac prea tare, aş fi vrut şi eu ceva mai antropomorfic pe coperţi. Sau ceva gogoşomorfic, pe aia galbenă. Da’ uite – sunt codate pe culori, sunt în aceeaşi clasă, e o colecţie… chestiile astea poţi să le înţelegi, nu?

costi – Eşti un lacheu modernist, coperţile alea sunt varză!

comicsuri – Există un consens general despre concepţia grafică a colecţiei – că este excelentă. De ce credeţi că părerea voastră este atât de drastic diferită?

nicu – Pentru că ăsta e un mediocru?

costi – Ba nu sunt. Şi nici ţie nu îţi plac, nu fii atât de bou! De fapt, nu vrei să spui că le deteşti doar ca să mă faci pe mine cu nervii.

angela – Văd asta. M-am prins, că lu’ nicu îi place să mintă, în caz că poate să enerveze pe cineva.

comicsuri – Gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata, gata! Pliz, hai sa fim pro, să facem ceva okey!

angela – Mă, tu pui tot transcriptu’ pe site? N-ai auzit de editing? Dacă eşti atât de “pro”?

comicsuri – Editingu’ e pentru nubi. Unde am rămas?

nicu – Cred că vroiai părerea noastră în ce priveşte partea asta mai artistică a comixurilor. Artistic vorbind, mie mi-au plăcut toate, cu mici menţiuni la “Piatra Sângelui”. E prea încărcată. E desenată de un om cu prea mult timp liber. Sunt cadre în care e atât de multă haşură… give me a break.

angela – De ce să nu îţi placă? E amuzantă, îmi place abordarea temei istorice – mult mai ambiguu decât mă aşteptam de la o poveste despre lupte din 1700 şi ceva. Adică şi grafic e amuzantă, cu tot felu’ de exagerări retarde… Şi are faze de gay, mi s-a părut funny.

costi – Ce mi s-a părut mie interesant la “Piatra Sângelui” este o poveste în care nu există nici un pic de compasiune pentru personaje. Din partea autorului, vreau să zic. Personajele sunt pentru el nişte maşini, pe care le foloseşte ca să elaboreze câteva tripuri hipioate despre război şi prin care să ia în glumă chiar şi comixul în sine.

angela – Deci e destul de meta, dar într-un mod paranoic. Cred că nu e foarte sigur de ce vrea să spună cu povestea, chiar dacă a ieşti destul de clar anti-război. Aşa că înşiră evenimente alea şi la final e o prăpastie în care se prăbuşesc toate.

nicu – E inspirată din fapte reale. Iar în lumea reală, de cele mai multe ori lucrurile se termină brusc într-o prăpastie. Uite, “Mickey pe Dunăre”(tot istorică) nu are latura asta paranoidă. Acolo înţelegi ce îşi doresc personajele, sunt construiţi nişte oameni, nişte tipologii. Doresc chestii, sunt înfrânţi, li se refuză anumite lucruri, dar se adaptează, trec peste şi trăiesc mai departe. Toţi tipii ăştia ultra-nervoşi din “Piatra Sângelui” sunt exageraţi, nu par umani.

costi – Nu prea cred. Ăştia în “Mickey pe Dunăre” vor să ajungă în Cehoslovacia în 1968. Ăştialalţi în “Piatra Sângelui” vor să ajungă în Pisek în 1788. Sună destul de asemănător.

angela – În stilu’ ăsta, toate comixurile vor să ajungă undeva în Cehia.

costi – Plus că în “Mickey” se amestecă la un moment dat personajele, mai ales copiii. M-am chinuit să îi deosebesc prima oară. Asta nu mi-a plăcut, artistic vorbind. Dar lăsând problemele de desen la o parte, scenariul din “Mickey” prezintă un eveniment istoric într-un fel mai complet, pe când “Piatra Sângelui” nu prea ne spune mare lucru despre războiul mare sau situaţia europeană. Aş zice că are o abordare mai “personală”, adică nu ştim mult mai mult decât ştiu personajele.

comicsuri – Aş vrea să băgăm în discuţie şi “Aripi de Oţel”, celălalt comix din colecţie cu subiect istoric. Ca să avem o viziune completă.

nicu – Vrei să zici ca imagine?

angela – Avioanele sunt fain desenate.

nicu – Da, e straight. Tot cred că “Dolky” e cel mai straight comix din toată colecţia. Dificultatea comixurilor cu lupte este că în lipsa spaţiului, povestea pare grăbită. “Aripi de Oţel” este şi mai scurtă decât “Piatra Sângelui”. Are vreo 40 de pagini, iar paginile sunt mici. Nu prea vedem lupte, ţinând cont că e un comix despre război. Nu cred că autorul avea ce să facă, la urma urmei. Trebuia să şi dezvolte cât de cât personajele, să bage şi nişte eye-candy. Dar unde? Oricum, cred că formatul ăsta e nepotrivit pentru un subiect cu război, lupte, chestii din astea.

costi – Da’ îţi place cum e desenat?

nicu – Ce te fute pe tine grija? E ca şi cum te-ai plânge de scrisul de mână al unui scriitor. E ceva personal, tipule. Desenul e personalitatea omului care ne bagă sub nas o poveste. Dacă eşti compatibil cu personalitatea lui, o să fii absorbit. Dacă nu, du-te în pula mea şi cumpără-ţi altceva.

costi – Bă, noi facem o analiză aici, aşa că ar trebui să scoţi şi tu ceva mai interesant decât teoriile astea de fată de liceu. Scrie un referat şi bagă-ţi-l în cur.

angela – Eu cred că “Aripi de Oţel” seamănă mai mult cu “Piatra Sângelui”. Nu doar pentru că, evident, e cu lupte şi cu cehi care luptă. Mai degrabă, pentru că are subiectul istoric subordonat unei poveşti personale. Subiectul istoric este telenovelizat, ca în “Piatra Sângelui”. Eroismul războinicilor este subminat de sentimentalismul lor.

costi – Hei, trebuie să o spun, chiar dacă nicu o să mă deteste şi mai tare: cred că “Piatra Sângelui” are artworku superior, chiar dacă “unora” li se pare confuz. E o poveste cu morţi şi răniţi, mie îmi place să se vadă asta.

nicu – În fine, ţie ţi se par faine materialele ăstea mai “alternative”, aşa că nu mă miră. După cum am spus mai devreme, e o chestie personală.

angela – În “Aripi”, protagonistul care este sortit să fie un învingător, umblă pe gheaţă subţire dar nu alunecă, nici pe departe – iar imaginea ilustrată în care el trăieşte este la fel: nici un derapaj, nici un exces. E un happy-ending permanent, care poate deveni plictisitor, sincer.

comicsuri – Să nu mai lungim dramele personale. Hai să trecem de la trio-ul istoric, la duo-ul surorilor Surducan. Care este sora voastră preferată, pentru început?

nicu – Eşti sigură că sunt surori?

comicsuri – Da.

angela – Ileana.

nicu – Maria.

costi – Ileana. Urăsc facebookul.

comicsuri – angela, ce crezi că face din “Dolky-n trei straie” un comix care tratează într-un mod revoluţionar atitudinile de tip autocolonial, care fac din români un popor atât de fascinant?

angela – Ce?

costi – Amândouă abordează subiecte similare: cehi care au imigrat în România. În “Dolky” – coloniştii cehi din Banat, în “Karel Liman” – personajul titular. Seamănă la sigur, pentru că ambele surori au compus un jurnal despre întâlnirea lor cu aceste felii de cultură cehească, ascunse undeva în senvişul românesc de azi.

angela – E cu salam? Ba nu, cred ca partea cehească e gemul de pe dolkyuri… I get it!

nicu – Deci senvişul românesc contemporan are în compoziţie o gogoaşă întreagă cu gem, între alte felii de mai-ştiu-io-ce?

angela – Îţi zic io care e faza: Pelişorul e efectiv imaginea arhitecturală a senvişului românesc cu de toate.
Dacă senvişul ăsta cu slănină şi praz şi sarmale de post şi gogoşi cu gem şi mămăligă ar exista, dacă ar fi un obiect fizic, atunci echivalentul lui arhitectural ar fi Pelişorul. Aşa îl putem asimila şi pe Karel Liman într-o schemă eclectică generală a moştenirii culturale româneşti.

nicu – Şi nu uita că senvişul trebuie să conţină şi perioşoare scoase dintr-o ciorbă de perişoare, şi uscate puţin.

angela – Nu, nu, nu… nu uscate – e mai bine cu zeamă, să aibă aroma aia de leuştean.

nicu – Tu vrei să zici că ai vomitat pe bune când ai ajuns în faţa Pelişorului?

angela – Şi cee are? Are ceva? Am probleme cu stomacul, iau antiinflamatoare nesteroidiene. Pentru cap. Şi da, e oribil.

comicsuri – Şi Maria Surduncan – cum vedeţi abordarea ei în faţa unei teme atât de dubioase?

costi – Ăsta cred că e un punct destul de important. Zic despre toată colecţia faza asta. Unele teme impuse autorilor sunt cam sick. Asta cu vizitatul castelului, trebuie să recunosc, mega-dificilă. Hei, Maria Surducan a rezolvat-o interesant. Dar eu detest facebook-ul, fiindcă e pentru nubi. Aşa că, în ciuda admiraţiei, comixu’ ăsta cu laicuri e lame.

nicu – Nu e o temă dubioasă, come-on… vrei să spui că o fată care vorbeşte cu o clădire nu poate să fie o poveste? Mie mi se pare că merge, comixul are miez, te prinde. Ăsta-i un comix care chiar e ajutat de faptul că e atât de scurt. N-are multe de zis. Personajul principal – cu toate că e singură – nu se tripează deloc, nu bagă nimic, nu are halucinaţii – are un pseudotrip pe facebook, care e slab. Nu prea ai ce să faci cu facebook. Pare şiret la prima vedere, dar e o chestie prea familiară deja. E atât de familiară încât aşa, transpusă în comix, pare artificială.

angela – Mie îmi place la nebunie stilul Mariei Surducan. E o fată foarte talentată şi o urmăresc cu atenţie, aştept cu interes să scoată ceva nou. Nu desenează atât de drăguţ?
Şi Ileana Surducan e tare, e bestială cu omuleţii ei cu ochii mari, beliţi, şi roşii în obraji. “Dolky” e trip, e despre dragoste!

comicsuri – Dacă “Maria” vizitează unu-două castele, atunci “Ileana” vizitează o serie de sate ceheşti. Cum este tripul ei diferit de cel al Mariei?

nicu – “Dolky” e mai antropologică. Dar e un fel de antropologie din asta dizneificată. De fapt, teoria mea este că Ileana Surducan vizitează urmaşii veteranilor din luptele de pe Dunăre din “Piatra Sângelui”. Are logică, nu?

angela – Vrei să zici că “Piatra Sângelui” este un fel de flashback? De fapt, crezi că toate comixurile sunt legate între ele?

nicu – Nu toate… adică nu ştiu. Dar astea două da. E destul de clar cred.

costi – În “Dolky” avem road-tripu’ clasic, cu maşina veche, două prietene care o iau la drum şi descoperă chestii despre alţii, despre ele, bla bla. E desenată fain şi e singura full color. Merge pe o experienţă senzorială cât mai vie, fiindcă spune povestea unei comunităţi vii. Se vede că e desenată de o fată cisgender.

angela – Tu îţi dai seama că în limba română nu există cuvînt pentru cisgender? Ar trebui să fie cisgen, nu? Şi de când trebuie să clasificăm benzile desenate în funcţie de gen?

costi – Uite: din cinci comixuri, trei sunt desenate de băieţi şi două de fete. E o colecţie democratic patriarhală. Da’ nu mă miră, dacă te gândeşti la tot substratul politic.

angela – Nu fii idiot! Normal, dacă pui problema aşa, fiecare detaliu poate să fie patriarhal. Poţi să ai patriarhat la nivelul structurii atomice a colecţiei… şi ce?

nicu – Surorile desenează mişto. Au viziune, au stilul lor, se vede că le place mediul, le place să facă comixuri – şi chestiile astea sunt bune pentru domeniu în ansamblu. Au şi clubul ăla din Cluj. Parcă şi Adrian Barbu este implicat acolo.

comicsuri – Dacă tot ai adus vorba de chestia asta, uite: trei autori sunt veniţi pe filiera Cluj, pe clubu’ de comix Cluj, care are şi un fanzin. Ceilalţi doi autori vin din altă “şcoală”, ca să zic aşa, din Cenaclul Sefeu, cu fanzinul lor. Mi se pare mie, sau fanzinăreala asta chiar a avut un rol pozitiv, constructiv să zicem, asupra publicaţiilor “serioase” de comixuri în România?

costi – Se poate, dar trebuie zis că Jumătatea Plină preferă din start să lucreze cu domeniul ăsta. Deci e şi ăsta un factor, şi eu aş zice chiar motivul numărul unu pentru care în colecţie sunt oameni din zona asta. Şi cred că se aplică mai mult în cazul Sefeu, pentru că surorile Surducan şi Adrian Barbu erau autori publicaţi, înainte să facă comixurile lor cu subiect cehesc.

nicu – Eu cred că şi publicatul pe net se pune. Aşa că da, cred că există o oarecare amestecare a zonei de DIY în comixurile editate tradiţional. Dar este normal, cu atât de puţini oameni, nu ai cum să nu îi găseşti peste tot pe aceiaşi.

comicsuri – Îhîm. Bine aşa.