Elabuga – Comicsu Romanesc de Azi

coperta

Elabuga este o apariţie bună peste comicsu românesc din zilele noastre, care este în genere foarte plângăcios şi lipsit de orizonturi cât de cât imediate.

Ar trebui să scriem un articol general despre cum se descurcă benzile desenate româneşti pe piaţă, fără edituri dedicate şi poate(mai nasol de fapt) fără destui cititori dedicaţi, însă asta ar însemna ceva lucru serios din partea noastră. Amânăm.

Anca Puiu bagă într-un interviu faza că Elabuga s-a vândut/se vinde “incredibil”(ceea ce ne face să ne bucurăm şi să sperăm trăgând adânc aer în piept). Este o carte produsă bine şi profi(poate cu excepţia fontului de pe paginile negre de la început, care e cam varză şi poate deranja un consumator care doreşte eye-candy pe toată linia). Tambă desenează mişto şi e un tip profi(desenează şi redesenează comicsu ăsta de nu ştiu câţi ani de zile). Faza cu coloratul nu credem că aduce în definitiv un avantaj benzii desenate per ansamblu – credem că estompează destul de mult din puterea alb-negru a manierei ultra-contrast – dar probabil e o metodă bună de a creşte preţul şi clasa de valoare pentru încadrarea comicsului(color e totdeauna mai bun decât alb-negru, din punct de vedere strict ştiinţific of course).

La capitolul scenariu/poveste Elabuga suferă masiv, ca aproape orice operă de comics românească (dedicată – deci Travesti nu se pune). Cele mai bune şi memorabile fragmente din bandă sînt citatele din Biblie(şi aici, probabil dacă citau din Biblia Adevărul/Cornilescu ar fi găsit că e un text mult mai zemos din punct de vedere literar. Desigur nimeni nu le-a cerut popilor să aibă cât de cât imaginaţie sau înclinaţie stilistică – ăla care a avut s-a răspopit singur). Din păcate pentru noi – fanii înrăiţi ai acestui mutant literar care este comicsu – oamenii care în general scriu benzi desenate în România nu prea ştiu să scrie. În orice caz, scenariul lui Elabuga este – măcar din punct de vedere stilistic – cu mult peste pana de curent din Sarabandă în Golful Aden.

Nu am ajuns să ne pese câtuşi de puţin de vre-unul din personajele benzii desenate, cu toate că are un subiect atât de sensibil. Este greu să ne decidem dacă arta sau povestea a fost de vină pentru apariţia acestui zid narativ involuntar, însă este clar că la finalul acţiunii nu prea rămânem cu cine ştie ce, în afară de nişte varză religioasă. Oare soldatul nazist se converteşte la ortodoxism într-un lagăr sovietic, ajutat de un vraci siberian păgân? Propoziţia asta suficient de mirobolantă ar părea să promită o bandă desenată cu potenţial serios de mindfuck, însă autorii săi nu prea reuşesc să “producă”, şi iată cum comicsu se desumflă schematic după numai 60 de pagini .

Poate că nedreptatea cea mai mare care îi este făcută benzii desenate româneşti este că lumea aşteaptă prea puţin de la ea.

În mod tradiţional, comicsu de peste tot a conţinut elemente de cheese şi autoironie. Banda desenată nu se ia complet în serios niciodată. Dacă se ia cu totul în serios dar nu este în stare să se ridice la înălţimea la care năzuieşte – atunci apar problemele şi semnele de întrebare incomode. Preţul de 40 de lei în librării este un pic exagerat pentru ce material răscumpără, însă nu asta e problema comicsului românesc, pentru că oamenii dedicaţi(hardcuore inimă de copil) plătesc cât este nevoie în aceste condiţii de secetă lamentabilă. Poate doar apariţia unei concurenţe reale pe piaţa de comics şi nişte înţelegeri mai realiste cu distribuitorii ar avea şanse să micşoreze scorurile, poate un pic exagerate în cazul de faţă .

Recenziile steroidice care au impresia că fac un bine(meritat  din oficiu),  aduc în realitate  un deserviciu inconştient subiectului lor, şi aşa nedreptăţit – ne este cu neputinţă să înţelegem de câtă responsabilitate (nu) este nevoie pentru a emite afirmaţii care să compare Elabuga cu Maus(păstrând proporţiile, ca de obicei). Este în regulă să flatăm artiştii pentru că sînt nişte tipi sensibili, maniaco-depresivi  ş.a.m.d. care au nevoie de încurajare, însă este nedrept pentru ei să îi invităm în camere în care nu au cum să intre(nici nu are sens să o facă).

În definitiv, soarta a fost îngăduitoare cu apariţiile de excepţie din comicsul românesc al momentului(aproximativ): Elabuga a apărut la sfârşitul anului 2011 pentru a primi onoarea de a fi apariţia BD a anului, lăsând demnitatea corespondentă pentru anul 2012 albumului Dim Dunăreanu-Sarabandă în Golful Aden(care promite să eclipseze orice altă apariţie încă din mai!).