FORMULAR #6: M[o]iM[o]i Salajan

 

FANILOR! Avem pe felie fără adi ilie un nou FORMULAR artistic extrem de consistent, suculent şi efervescent. Şi emoţionant, cu dezvăluiri  duioase despre copilărie şi multe alte chestii sau faze de ţinut minte(aşa, în diagonală, promite).

Ţineţi minte că editorii siteului nu intervin în nici un fel asupra textului trimis de artistul supus FORMULARULUI. Aşadar vă avertizăm că pot lipsi litere sau prepoziţii din textele răspunsurilor. Dar asta nu înseamnă că nu se înţelege ideea.

Mimi/NoComics este unul dintre cei mai maturi şi compleţi artişti din comicsul românesc – şi pe lângă aplecarea sa către artele secvenţiale pe pagină, bagă şi muzică electroshoegazepostpunkindiefusionmanele(nu sîntem specialişti în muzică aşa că s-ar putea să fie axat pe alt gen, despre care noi nu am auzit încă).

Mimi lucrează în prezent la o nouă franciză de mari proporţii, SCLAVIATORII, dar printre hiturile sale pe zona de coco se numără şi colaborările solide cu SEFEU sau COLOSUS888 – două dintre senzaţiile editoriale ale benzii contemporane de mare adâncime.

AICI INTRI LA EL PE PAGINA CA UN FAN ADEVĂRAT

ăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăăă

+++0.ştii să desenezi?

ii ca si cum ai intreba “stii sa faci sex?”

 

+++1.cu ce bautură alcoolică sau nonalcoolică te imbeţi cel mai adesea?

drinking the beer man, drinking it.

 

 

+++2.crezi ca barba lui alan moore este un artefact cultural mai important decât “From Hell”?

From Hell sucks ass, din toate benzile lu Moore fix ala ti se pare bun?!

+++3.plănuiesti sa atingi gloria succesului de masă sau să te enervezi elitist până la criza vârstei a doua in underground(dacă este cazul)?
42.

 

+++4.ce părere ai despre autorii români de bandă desenata din şcoala “varstei de aur”(haiducxploitation/voievodzploitation s.a.m.d)?

ala-i lemn, nu aur.

 

+++5.ce comics ai citit ultima oară ?

n-am citit recent nici unu. am vazut filme si ascultat muzica, da nah, is fan Dylan Dog si is citite toate care le am.

 

 

+++6.unde şi pe ce desenezi de obicei comicsuri?

acas/in baruri/in poale/pe jos. Dar mai bine povestesc altceva:

Tin destul de bine minte prima data cand am vazut un comics, totul a pornit din faptul ca ma uitam pe Italia Uno
(canalul lu Berlusconi, nu Rai-urile de cacao ce au urmat dupa/in arad prindeam posturi misto italienesti cand a intrat cablu,
1994 – 1996 parca), pe langa serialele Batman (stim toti care) Gargoyles,Spidermanu ala calumea, X-Men-u singuru ca restul is wannabe mai aveam vesnicul Lupin (pentru japonezi al treilea, pentru mine primu) si un Sailor Moon de care nu-mi
va fi in veci jena sa recunosc.Jerry O’Connell care mai pe urma m-a fascinat in Sliders. 

Copilu (cam la aceasi varsta care o aveam eu cand ma uitam la serial) avea o camera plina de benzi desenate
si tot story-ul se imvartea in jurul faptului ca el primeste superputeri in urma unui experiment neintentionat in beciul unui
vecin de-a lui, mad-scientist . Asta in viatza suburbana plafonata in care cumva ma resimnteaz.
Intr-o zi am iesit pe balcon sa vad ce fac duzii cu care ieseam la spart plante pe pietre cu alte pietre
ca sa vad ca el era la banca din fatza blocului cu un comics in fatza.
Moment in care am zburat pe geam de la etaju doi cu un batman action figure original primit de ziua mea de la ei mei
(valora ceva) ca sa fac schimb cu el pt bucata aia de hartie care defapt in money nu valora asa mult
(asta mi-am dat seama mai tarziu) Aparent dude-ul n-a fost convins asa ca i-am mai dat ceva jucarie langa,
dar am obtinut revista, inca o mai am.
De aici a inceput nebunia, am intrat in a 5-a cand s-a mutat liceul si ai mei imi dadeau bani de mancare,
iar eu stateam pana la finalu orelor ca sa apuc sa dau o tura prin centru cautand camcsuri ce le luam din banii aia.
cam asta a fost toata generala mea, ca la liceu nu mai era nimic. S-a oprit.

 

+++7.te dor carpienele si metacarpienele de la desenat, sau ţi le-ai dovedit?

nu.

 

+++8.ce autor de comics ţi se pare cel mai important pentru practica ta?

aloha baby, frate durere.

pai imi mega place Tsutomu Nihei ca omu e arhitect turned manga, ca si se vede de la prequelul
Blame!(NOiSe) ca omu habar n-avea sa deseneze oameni si in Blame! a facut-o tzutz, s-a adaptat.
Pe urma clar imi mega place Jim Lee, la polul opus is fan Dave McKean de care am fost o mega influentzat
in liceu si printre primii in top la mine e Paul Pope mai ales pentru 100% care e pentru mine echivalentul
subiectiv si spiritual la Donnie Darko. De aici evident fiecare are cumva stilul lui care reiese din suma/supa asta a
nfluentzelor proprii.


+++9.te trezeşti dimineaţa sau pierzi nopţile? sau pierzi şi zilele şi nopţile pe boostere?

Did you say Booster Gold?

 

+++10.iţi place să citeşti sau să te uiţi la filme intelectuale?

O fosta de a mea m-a convins sa citesc si ii mega fain sa citesti, desi imi consum mai mult timpul cu teatru radiofonic
ca merge fain in timp ce desenezi si merge fain inainte de somn dar la nivel de print prefer cititul pe wc-eu. 4-5 pagini pe sesiune e tot ce-ti trebuie pentru a fi cat mai eficient in timp si adunare de informatie(ca nah altfel citesti indicatiile de pe cutia de detergent. we don’t want that).
filmele intelectuale meh, daca vreau sa vad un film bun prefer sa fie unu in care dude-ul demonstreaza ca e inteligent
fara sa faca un film despre asta.

 

 

+++11.care este jocul tău video preferat? [Raspunde cu: “Legend of Zelda” sau: “alta porcarie”].

Orice alta porcarie. come on. wtf? zelda sucks. joaca Divi-Dead, Scratches, Omikron the nomad soul,
Indigo Prophecy, Day of the tantacle, Phantasmagoria, Dark Seed…zelda sucks.

 

+++12.van damme sau dolph lundgren?

bah…van damme e dublu impact…

 

+++13.te-a ajutat vreo editură să publici mega-tiraje(orice ar însemna asta pentru tine)?

nu.

 

+++14. produci banda desenată privind-o în primul rând ca pe o artă plastică sau ca literatură?

care e diferentza?

 

+++15. faci sport mai mult decât este recomandat la radio{30min pe zi}?

hmmmmm, asta e medie? is zile in care faci sport odata la 30 de minute.

 

 

+++16.crezi că violenţa este un dispozitiv de exprimare eficient şi necesar, sau inutil si supra-abuzat in comicsuri?

 aici e povestea veche de cand industria. avem nevoie de violentza imateriala?

e la fel ca si cum ai intreba daca televiziunea te afecteaza, conteaza cui ii pui intrebarea. mai bine zis cum esti crescut.
eu is fan horror de la 7 ani, ai mei nu digera de fel curentul dar au inteles ca daca o forma a artei imi place clara
e mai bine decat sa mi-o cenzureze. astea is chestii pe care copii le prind, le inteleg si le respecta si cresc in a fi autonomi in gandire si cu bun simnt fara sa li se spuna exact cand si cum sa reactioneze. as zice ca tot ce exista e o latura umana buna de imbratisat atat timp cat individul se cunoaste pe el.

 

+++17.ce animal de companie fantasy ţi-ai dori dacă ar reuşi michio kuka să îl extragă dintr-o gaură neagră?

nu stiu cine e ala miukio kuka,dar cainele/dragon din neverending story…man tears

 

+++18.de ce te-ai apucat de făcut banda desenata în România?

ca nu m-am nascut altundeva.

 

+++19.crezi că are vreo importanţă să citesti multe comicsuri pentru a deveni un producător de comicsuri imbunătăţit?

desi initial imi venea sa raspund nu asta e o intrebare destul de buna. 

in orice faci tre sa fie un echilibru bun intre tehnica si dorintza.
sa sti unde vrei sa tintesti cu ceea ce stii deja. sa faci vs sa incerci sa te si depasesti cand ai ocazia,
nu cred ca tre sa urmaresti comicsuri daca nu esti in mediul din care sa le procuri,
dar poti sa te perfectionezi tot timpul atat timp cat nu-ti tai singur craca de sub picioare.

 

+++20.”victor trifan este singurul geniu culturist al benzii desenate româneşti”: da sau nu?

Cine?

1 comment

    • Andrei on 30/05/2013 at 14:33

    Are si un site, in afara de pagina de FB?

Comments have been disabled.