PREVENIREA SI STINGEREA PETARDELOR INDEPENDENTE

În pofida recentelor acţiuni de a destructura scena de comics şi bandă românească, creştem.
Suntem un portal cu tradiţie şi nu ne vom lăsa călcaţi în picioare de către organizaţiuni independente şi neverificate(şi poate în ascuns nonguvernamentale). Grupurile aparte care ne aduc acuzaţii fără temelie nu se opresc nici la această oră din acţiunile lor denigratoare şi nedrepte. Am avut răbdare în faţa crizelor şi acuzaţiilor demente care ni s-au adus în ultima vreme. Separatiştii din spatele tradiţionalului BLOG SEFEU, care nu au avut în definitiv decât un rol minor în dezvoltarea acestui fenomen de masă cu imense repercursiuni sociale, ne aduc în continuare diverse acuzaţii aberante sau de-a dreptul penale. Lăsând deocamdată ridicolul la o parte, ne vedem forţaţi să răspundem în forţă, dar cu blândeţe – ortodox style.

Cu toate că am susţinut încă de la începuturi şi vom susţine în continuare marca SEFEU, această mişcare este ameninţată în prezent de către numeroşi membri obsedaţi de autodistrugere, care şi-au asumat cu seninătate anihilarea totală a muncii noastre de ani de zile. Am fost împreună la bine şi la greu, în văi şi pe culmi dar şi la câteva beţii care s-au petrecut în mare parte pe patru labe prin şanţuri sau canale ale domeniului public, plus o albie de râu.

Tot ce are un început trebuie să aibă un sfârşit – şi cu această ocazie, în mod oficial, anunţăm că SEFEUL nu va mai fi unul singur. Ne vom disocia de blogul tradiţionaliştilor prin lansarea unei noi serii de sefeuri mult mai profesionale şi mai puţin catatonice – pe scurt, veţi avea parte de o nouă publicaţie ultra-responsabilă şi capabilă să îşi asume o direcţie de dezvoltare perfect plauzibilă(conform cererii de pe piaţă/nişă). Ne vom distanţa de linia autoanihilării prin publicare josnică, adoptată şi îmbrăţişată de bloggerii comicsurilor alături de simpatizanţii lor fără căpătâi(şi pe droguri în mod sigur). Caracterul platformei şi regulamentul intern al organizaţiei create de noi – Cenaclul Sefeu – nu mai poate accepta iniţiativele lor retardate.

Se pare că ruptura a devenit inevitabilă în momentul în care am decis să ne lărgim baza de recepţionare printr-o publicaţie mai elaborată realizată prin bani publici(ministeriali chiar). Lăsând deoparte toate repercusiunile logice care însoţesc o asemenea întreprindere diavolească, noi considerăm în continuare că efectul acestei escapade în afara junglei ultra-independenţilor a avut efecte precumpănitor pozitive. Publicaţia COLOSUS a cauzat conform studiilor noastre o mişcare sensibilă în câmpul românesc de bandă desenată, cu un impact decisiv favorabil. Totuşi, adevăraţii anarho-publicişti care au stat la dreapta SEFEULUI încă de la începuturi nu au putu să digere o asemenea trădare. În ochii lor COLOSUS nu a rămas decât un travesti bolnav şi simptomul definitiv al decăderii. Din această cauză Sefeul nostru nu mai este şi Sefeul lor. Se poate spune şi invers, nu contează. Despărţirea este adevărul. Garda veche poate să îşi păstreze fanzinul lor, noi ne vom ocupa în continuare de publicarea materialelor vitale pentru banda desenată românească. Indiferenţa lor le va fi în cele din urmă căderea.

1 comment

    • Andrei on 26/09/2013 at 20:35

    Favorabil pe naiba!

Comments have been disabled.