PALOSUL NEINFRANT – UN COMICS EROIC CARE BATE ÎN ROZ

desene Albin Stănescu
scenariu Mihai Stoian

Care e treaba cu Paloşul Neînfrânt? Nu mă întrebaţi, pentru că este o surpriză colosală păstrată de genialul scenarist pentru ultimul cadru micuţ al benzii desenate. Cu restul ne descurcăm mai uşor.

Am obiceiul să încep prezentarea autorilor unui comics cu scenaristul(cred că textul e miezul). Dar de data asta am fost practic forţată să îi dau primul loc lui Albin Stănescu – care este, din acest moment, desenatorul meu român preferat. Băiatul ăsta are stil – parţial hieratic, parţial pop, parţial clasă muncitoare(sau ceva pe acolo). Rezultatul este, în orice caz, o bomboană de desenator! Nu aveam o părere prea bună despre profesorii de desen aproape luaţi laolaltă(de fapt despre toţi), înainte să aflu că Albin Stănescu a fost şi el unul.

Sunt aproape semi absolut sigură(deduc astea din desenul lui de comics) că Albin nu a fost capabil să înveţe nimic pe niciun elev dintre cei pe care i-a avut vreodată – şi asta, dragii mei cititori, este în lumea mea o mare realizare. În viaţa unui om – care şi aşa este scurtă şiplină de partide de table nesatisfăcătoare sau foarte aproape de satisfăcătoare – dar nu chiar – apar foarte puţine ocazii în care adulţii se pot abţine de la a distruge viaţa infantelor progenituri din aceeaşi specie.

.Când aceste deschideri > de speranţă şi graţie apar {

cu toţi suntem datori să ne închinăm în faţa: acestui dar;
}

Planul cromatic al comicsului aduce tone de roz în povestea Paloşului Neînfrânt :: personaje eroice în roz bonbon şi bleu-ciel sînt plesnite peste lanuri aurii de grâne – bogăţia număru’ unu a ţării. Multipli ţărani tineri şi musculoşi(care bat mai mult în constituţie atletică decât în hipertrofie super-eroică) se iau la trântă cu turci şi tătari înarmaţi până în dinţi, îmbrăcaţi numai în ie şi brăcinari, cu chieptul lor de ţărani viteji dezgolit. M-am udat. Mi-au dat lacrimile de fericire şi eye-lineru a început să mi se înmoaie în mână în timp ce încerc să iau notiţe pentru recenzia asta – cred că am temperatură. Mă duc în baie şi mă uit în oglindă ca să îmi verific nunaţa pielii feţei. Bate în roşu, dar e încă roz. Îmi dau seama imediat cu groază că o grămadă de prostioare aflate în baie sînt extrem de roz ori bat prea tare în roz. Trebuie să le arunc. Dar apoi o să fiu nevoită să îmi iau altele. Şi o să fiu stresată de alegerea culorilor. Ce dulce chin, băgami-aş pula. Mă întorc pe balcon. Mă bucur şi mă foiesc timp de numai 3 minute, intervalul necesar parcurgerii acesui comics. Sînt exaltată peste măsură. Nu ştiu exact de ce. Albin Stănescu, eşti un geniu al conformismului neîndemânatic. Nu ştiu exact unde eşti sau ce faci în momentul de faţă – numai şi numai din cauza ta am reuşit să termin comicsu ăsta tembel. E scurt, dar e mai uscat decât gâtul lui Marin Preda dimineaţa. Aluziile falice sînt pe gustul meu, recunosc, dar dincolo de titlu aşteptările mi-au fost zdrobite fără milă. Poate doar o poală de tânăr mai bombată, o dată la două pagini – în rest, în acest domeniu nu au mai rămas fâneţe incendiate şi fântâni otrăvite. Pentru un scurt timp, aventurile absurde şi prescurtate în ilizibilitate tehnică a unui cuplu de tineri răzeşi cu freze de anii 60 m-au spart. Apoi a căzut o scrumieră de alamă pe jos. Şi a venit timpul micului dejun. Trebuie să îmi prăjesc nişte pâine dar nu mai ţin minte dacă mi-am cumpărat ultima oară pâine. Nu cred că trebuie să ţin regim, dar tot ţin. Asta pe lângă regimul sever de comicsuri istorice prin intermediul căruia încerc să îmi subţiez scoarţa cerebrală. Teoria mea personală despre creier, furată cu neruşinare dintr-un sefe destul de recent, este că nu constituie decât o excrescenţă tumorală superinformarizată – constituită practic din foarte multe straturi de informaţie amalgamată şi rescrisă în permanenţă. Totul se rescrie în mod constant peste aceeaşi aglomerare de celule canceroase, aglomerare care creşte înspre interiorul ei. Reflectând la aceste concluzii trase de un extraterestru fictiv, pe care le-am elaborat eu un pic din cauza plictiselii generate de citirea intensivă a benzilor desenate istorice româneşti vechi, am simţit cafeaua încinsă în vasul termic al filtrului. Regim alimentar şi cafea – ce prostie.

Temele principale ale benzii “Paloşul Neînfricat” sînt, în ordine aleatoare:

* monarhia naturală;

* iubirea homoerotică;

* cultivarea cerealelor în regim de subzistenţă;

* bondage play;

* bondage play incestual;

* rasismul;

* muniţie fecală;

patriotismul/dragostea de ţară(neam).

Iar dintre ţintele literare de lux ne putem alege următoarele: domnitorul bun şi perfect, ţăranul pur dar şiret, străinul invadator, natura naţională, prânzul ţărănesc în câmp(ca expresie totală a fericirii pe Pământ, o comuniune totală cu pământul roditor prin consumarea roadelor acestuia direct pe el), moartea înscenată din motive tactice, infiltrarea, spionajul, sabotajul.

Primul lucru care dă un aer straniu comicsului este că nu apare nici o femeie. De unde vine armata? Nu este evident din prima, dar ţinând cont că avem de-a face cu o temă istorică, tratarea supermasculină a subiectului nu este surprinzătoare. Poporul este compus în totalitate din bărbaţi plurivalenţi, multitalentaţi, cu plete. Este drept, unii dintre ei au un aer efeminat, sînt un fel de androgini eroici coloraţi în roz şi o tonă de nuanţe de indigo. Cam toată acţiunea comicsului este legată de lupte de gherilă – dar nu apar femei nici măcar în scenele cu seceriş? Îmi scapă acum ce problemă poate avea Mihai Stoian cu tipele, dar înclin să cred că era un gay ne-deflorat.

Dar să vedem ce se întâmplă per ansamblu cu floarea patriei – tinerii. Femeile sînt plecate la muncă în străinătate, iar adolescenţii patriei, care ar avea nevoie de îndrumare hetero, se leagă unii pe alţii de copaci şi se dau cu rimel la ochi. Ce se întâmplă cu patria românească, doamne? În cadre ulterioare apare tatăl unuia dintre băieţi, costumat în tătar de orientare sexuală ambiguă. Băieţii sar şi îl leagă de un copac şi pe el, iar jocul sexual se dezvoltă în direcţii dulci şi nebănuite.

Dar porneşte războiul. Sau doar o confruntare armată nereglementată.

Episodul cel mai interesant este un act de sabotaj înfăptuit de unul dintre băieţii principali ai comicsului (Mihăieş/Iliuţă). Acest băiet înlocuieşte într-o noapte ghiulelele din oţel ale inamicilor tătărăşti cu nişte bulgări banali de pământ/îngrăşământ naturel. Capacitatea artileriei tătare este redusă la zero. Da, adevărat, inamicii eroilor noştri sînt ca de obicei complet inapţi/retardaţi mintal/orbi – oare mai e nevoie să repet asta când vine vorba de un comics istoric clasic? În episodul luptelor totale urmează un cadru glorios, conform căruia, practic, tunurile tătare trag cu căcat. De la bondage familial(atenţie – familie monosexuală) la scato-warfare, Paloşul Neînfrânt rezervă câteva surprize purulente şi dulci, îngropate sub desfăşurarea semi-plictisitoare a temelor şi scenelor-capsă ale genului.

Nu uitaţi numele de Albin Stănescu. E băiat bun, şi s-a inspirat mult. Foloseşte când poate referinţe mişto din istoria artei pentru compoziţia cadrelor ori pentru posturile personajelor(care sînt atât de lipsite de muşchi umani încât ajung să dea o calitate aparte cadrelor). Dacă daţi din întâmplare peste ceva de Stănescu, merită s-o păstraţi.

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

ca de obicei, RIPUIT DE AICI