Scenariu Dumitru M Ion
Desene Valentin şi Liana Tănase
1982
::::::::::::
Mircea Cel Bătrân, cunoscut prin această bandă ca Mircea Domnul Tarii Romaneshti este aici propria sa icoană, celebră, întrupată, şi cocoţată pe un cal alb, de pe care dă ordine cu uşurinţa cu care Ceauşescu – varianta târzie ruptă de realitatea din teren – lua decizii în contul unei economii naţionale dezastruoase. Dar să nu facem politică(pentru evitarea parantezei politice săriţi la paragraful V). Efigia feţei lui Mircea Cel Bătrân Şi Iconografic apare în colţul din stânga-sus pe fiecare pagină – sfântul militar ghidează populaţia unui teren binecuvântat către mântuirea colectivă prin violenţă(re-activă ce-i drept). La fel ca Basarab la Posada înaintea lui, domnul român încearcă să evite confruntarea directă până în ultima clipă, când duşmanul nu mai poate fi întors decât prin vitejie pură(în forma unei ambuscade bine orchestrate). Nu o să mă credeţi – dar e EXACT LA FEL CA IN BANDA POSADA PLUS UN CASTEL-FORTAREATA CUMPARAT DE LA DISNEYLAND SI TRANTIT LA TARGOVISTE(s-ar putea să fie vorba despre acelaşi castel, care apare în ambele comicuri pentru a da o notă de realism).
Este prea ambiguu şi nedrept să mă pronunţ în privinţa unuei persoane decedate care desigur că îşi dorea tot binele din lume pentru oamenii buni. Ce înseamnă om bun, sau spus mai nemţeşte, către ce arătăm când rostim cuplul de cuvinte “om bun”? – Nimic mai simplu pentru Voievodul Mircea – el şi patria sînt buni, turcii sînt răi. Din punct de vedere sexual putem imediat decanta esenţa teoriei despre lume a personajul Mircea cel Bătrân: Penetratul(cel care este penetrat) este bun(superior), penetrantul(cel care penetrează) este rău(inferior). Privind această dialectică istorică prin prisma metodei analitice pornografice, este clar că personajul Mircea Voievodul are nişte grave prejudecăţi în ce priveşte bărbaţii în general(şi astfel, de pe poziţia de lider politic, propune o serioasă re-discutare a persecuţiei omniprezente pe care femeile trebuie să o suporte în aproape toate aspectele vieţii lor sociale).
Din păcate, anumiţi istorici care cred că diplomaţia internaţională se organizează şi se tratează conform unor reguli morale(sau reguli care se aplică în general în mod natural în relaţiile dintre indivizii umani, care se consideră unii pe alţii îndreptăţiţi să reclame nişte drepturi supreme naturale) sînt complet idioţi şi pe deasupra mai şi primesc însărcinarea ambiguă şi iresponsabilă de a redacta/asambla manuale şcolare de istorie. Evident că pe aceeaşi linie se scriu şi benzile desenate îndreptate către consumul şcolăresc. Prin această abordare infantilă rămân o grămadă de întrebări esenţiale fără răspuns, îngropate sub un discurs plin de spam şi de epitete ieftine prost plasate.
La fel ca în master-piece-ul cinematografic propagandistic din perioada comunismului de stat târziu regizat de Nicolaescu(în care acesta joacă rolul principal al Voievodului), şi aici personajul istoric se apropie foarte tare de persoana publică pe care Ceauşescu o promova în perioada seniorială a regimului său. După cum bine ştim, lui Nicolae Ceauşescu îi plăcea să facă trimiteri la legături directe care ar exista între el şi domnitorii celebri ai ţărilor române medievale(care de asemenea nu aveau gaz) – şi ce alt domnitor ar putea să preia mai bine decât Mircea cel Bătrân sarcina de simbolizare eternă a variantei îmbătrânite a lui Ceauşescu? Bătrân – dar înţelept. Cu o nuanţă de geniu suprem. Cu plete? – aşa era moda nomenclaturii medievale. Şi varianta Ceauşescu Cel Bătrân, optzecistă, avea o coafură ceva mai voluminoasă decât persoana sa publică cinezecistă-spre-şaizecistă, probabil pentru a-i da un aer uşor medievalizant(în ton cu regimul naţional).
Ce putem spune despre îmbrăcămintea Voievodului Mircea? Şi oare ce învăţăminte va trage Nicolae Ceauşescu peste câteva sute de ani din stilul rafinat al unui domn bătrân din acealşi neam cu el? Ţinând cont de faptul că toţi curtenii din bandă se îmbracă după moda occidentală, nici Voievodul nu poate să rămână retro-oriental, aşa că pe lângă coroana obligatorie şi pletele nelipsite ale unui lider medieval, domnul ţării se plimbă drept şi cu mâna dreaptă prompt proptită în şold, îmbrăcat cu nişte colanţi albi care îi dau o discretă allură de bulangiu hetero, deasupra îşi strânge peste mijlocul suplu, cu o curea de piele de căprioară, tunica lungă de blugi brodată cu motive naţionale aurii, iar umerii îi sînt acoperiţi de o mantie purpurie clasică, împodobită pe margini cu blăniţă albă. Peste veacuri, Ceauşescu va purta curea de piele dar nu şi mantie – mai degrabă un palton de stofă groasă aruncat peste umeri. Spre deosebire de sistemul semi-post-feudal care permitea luxul şi fastul doar la nivel individual şi în cadrul unei clase restrânse a celor binecuvântaţi cu privilegii, comunismul de stat va fi sobru la nivel individual şi de un fast paroxistic la nivel colectiv( prin superbele manifestări cultural-artistice de masă, a căror artă este aproape pierdută, dacă nu cu totul uitată în zilele noastre). Costumele oficiale de preşedinte serios, în culori reţinute, nu îi vor permite să îşi etaleze picioare musculoase de lider neînfricat – aşa că Nicolae cel Bătrân Ceauşescu va fi nevoit să epateze prin mişcări energice ale mâinilor sale ferme, aruncate în sus şi jos prin largi şi lente curse ale braţelor.
Scenariul lui Dumitru M Ion ar putea fi scris ori de Titus Popovici, ori de Radu Theodoru, ori de Mihai Beniuc că nu am avea cum să ne dăm seama: tone de clişee şi de formulări remestecate cu vervă proletcultistă. Nu vreau să îi acuz pe aceştia de lene sau de perversitate latentă de adâncime, ci doar de lipsă de imaginaţie(nu e vina lor săracii). Cine ştie? S-ar putea să fie vorba despre un stil literar ultra-specializat axat pe edulcorizare istorică. Dar mai sînt necesare săpături serioase prin arhiva domeniului pentru a avea datele necesare pentru sistematizarea post-factum a acestui stil – la prima vedere, promiţător.
Ca imagine de ansamblu, aş zice că această bandă desenată este perfectă pentru un eject instantaneu – nu avem parte decât de o clonă retardă a “Posadei“(apărută cu 9 ani mai devreme). Toate schemele naraţiunii sînt copiate aproape în totalitate – plus nişte referinţe la Scrisoarea a Treia(ştiţi voi care capodoperă).
—————-
ripuită de la oamenii buni ai blogului cutezatorii