5 LOCURI IN CARE SA CITITI GALBAR / 5 LOCURI IN CARE SA NU CUMVA SA INDRAZNITI SA CITITI GALBAR

karate cu spatele

karate cu spatele

 

O povestire de Ovidiu Şurianu

Banda desenată de Sandu Florea

Editura Stadion

“Ascultă şi tu cum se aude baza: concert de pocnete şi fluierături!” – Lucian Mirea

 

lucian mirea - un astronaut comunist care iubeşte pacea intergalactică şi interspecii

lucian mirea – un astronaut comunist care iubeşte pacea intergalactică şi interspecii

 

Science fictionul românesc şi umilele sale ejectări de sevă macho mă înduioşează de fiecare dată… îmi aprind o ţigară ca să nu mai tremur şi deschid aragazul cu buton fiindcă de fapt nu mai am brichete după cum toată lumea mi le fură, aşa cum fac şi eu când am ocazia să fiu [plecată] în vizită(nu că aceste explozii de bărbăţie ar fi numeroase. Nu-i nimic, mă voi mulţumi şi cu un puţin bine făcut).

În Galbar, exploratorii români de pe Marte intră în pană cu buldozerul lor futurist ultra-electromagnetic într-o râpă marţiană plină de nisip marţian, în urma coliziunii cu un obstacol ciudat din metal foarte lucios(sau bine lucrat din punct de vedere al manoperei).

Lucian Mirea este cel mai inteligent şi mai curajos personaj de mâna a doua pe care sefeul românesc l-a scos dintr-o bandă desenată în care exploratorii au nişte vehicule enorme în care dorm noaptea pe scaunul de pilotaj(economie de cabine/paturi?). Acest Lucian Mirea conduce lucrările de investigare şi apoi de excavaţie din jurul misteriosului obstacol – care se dovedeşte a fi doar un vârf dintr-o navă/construcţie extraterestră hiper-antică îngropată sub deşertul marţian(botezată în bandă “TEMPLUL DE OŢEL” RARRGHH!!!). Pe dinăuntru, nava este construită într-un stil suspect de familiar pentru un pământean (fără indicii ascunse) – pentru că şi marţienii antici descoperiseră principiul de “uşă”. Exploratorii români de pe planeta roşie se aventurează în navă şi după ce se confruntă cu destule evenimente extrem de misterioase din care nu învăţăm practic nimic şi ajungem să ne dorim foarte tare droguri care să ne şteargă culorile alea plictisitoare de pe retină, ne dăm seama că şi astronauţii dorm noaptea cu pijamale în dungi şi că Sandu Florea desenează mai bine pe Batman decât pe Lucian Mirea.

 

karatele continuă cu noi mişcări nebănuite la un băiat care a plecat de jos de la şcoala de partid şi a ajuns până la cele mai înalte stele(sau măcar Marte)

karatele continuă cu noi mişcări nebănuite la un băiat care a plecat de jos de la şcoala de partid şi a ajuns până la cele mai înalte stele(sau măcar Marte)

 

Galbar e numele unui marţian transcorporal compus dintr-o mantie şi o cască de scafandru oldschool. Destul de slab conceptul, dar merge cu povestea, care este destul de scheletică şi la fel de lipsită de muşchi sau lacrimi. El îi descoperă lui Lucian istoria TEMPLULUI DE OŢEL şi care sunt originile civilizaţiei marţiene. Marţianul ăsta nu este deloc umanist şi nici nu este conştient de vocaţia profund paşnică a exploratorilor proveniţi din blocul comunist(aflat într-o realitate economică paralelă în care un stat de mâna a doua ar avea destui bani pentru misiuni spaţiale de înalt nivel). Banda se termină pe un ton deprimant pentru că un asemenea contact de gradul patru între două fiinţe din spaţii şi timpuri diferite nu a avut nici un rezulatat.. poate doar oameni cu capetele hipertrofiate din cauza expunerii la atmosfera de argon a TEMPLULUI DE OŢEL. Probabil că ce vrea comicsu ăsta să demonstreze este că oamenii sunt superiori unor extratereştrii fictivi din cauză că au sentimente(şi totuşi nu li se pare că o curvă nu este o anomalie).

 

AR TREBUI SĂ CITIŢI GALBAR:

intr-un tren plin de jeg şi de capre cu diaree

într-o poiană plină de viespi demente şi greieri ascunşi în nişte găuri imense care par a fi viziuni de şerpi, lucru care nu poate fi credibil din moment ce o asemenea aglomerare de şerpi nu ar avea nici un fel de sens

într-o dubă de jandarmerie plină de molari şi măsele

o peşteră sfântă, spre exemplu peştera muierii

la o terasă care să nu pută atât de tare dar care nici să nu aibă miros septic

 

SĂ NU CUMVA SĂ CITIŢI GALBAR:

în sufragerie acolo unde nu ai timp de magie pentru că nu ai încă perdele şi nici în Olanda nu eşti

într-o sculărie în care nu o să puteţi salva Galbarul de unsoare

într-o barcă – adică pe apă logic

într-un parc, unde natura va fi extrem de mâniată pe science fictionuri cu nisip şi furtuni electromagnetice

la mănăstire, pentru că şi Dumnezeu este foarte supărat pe literatura de anticipaţie

 

Galbar merită cumpărată dacă sunteţi fanii lui Sandu Florea, pentru că aici avea încă un stil de haşurare dobândit într-o mare măsură în şcoala de desen a şcolii de arhitectură de pe vremea aia. În unele locuri îi iese, în altele nu, în altele nu îşi dă cu adevărat silinţa – pentru că doar este vorba despre bandă desenată, nu? Clar, o copie hard este cam greu de găsit… pe okazii dăm ca de obicei peste tot felul de cretini care cred că trashul vechi are valoare sigură(nostalgică sau nu, whatever) şi care cer 80 de lei pe un Galbar în stare proastă. Probabil că la Valea Cascadelor puteţi da peste o copie decentă pentru câţiva lei negociabili(nu neapărat la prima căutare). Nu merită să vă bateţi capul cu Galbar dacă sunteţi în căutarea unei construcţii puternice şi emoţiilor explozive – dar dacă vă consideraţi hardcorişti care se delectează cu marginalia nu aveţi voie să rataţi cel puţin o citire rapidă a acestei benzi desenate subţirele.

 

căpăţânele contraatacă

căpăţânele contraatacă